Un loc plin de mister, cu un aer sălbatic care îți taie respirația, așa poate fi descris cel mai bine Lacul Vidra. Odată ce vei face o plimbare de-a lungul malului acestui lac, vei deveni conștient/ă de faptul că minunile sunt mai aproape decât crezi, sunt chiar la picioarele noastre! Frumusețea naturii, și mai ales a locurilor din țara noastră este una ce trebuie explorată și, nu în ultimul rând, promovată. Deoarece avem niște locuri unice în lume, cărora nu li se acordă atenția pe care o merită.
Lacul Vidra este unul dintre lacurile care însoțesc cursul Lotrului, împreună cu înălțimile Munților Lotrului, Căpățânii, Șureanu și Cindrel. Deși nu este la fel de cunoscut ca fratele său mai mare, Vidraru, Lacul Vidra este net superior, frumusețea lui este una mai mult decât deosebită, deoarece este un loc de o naturalețe sălbatică și misterioasă.
După ce treci de păduri, se arată în toată splendoarea lui Lacul Vidra, întins pe o suprafață de 1000 ha. Lacul Vidra este înconjurat de păduri dese, lucru care înfrumusețează și mai mult întregul peisaj. În sine, este un lac artificial de acumulare, ce se află la o altitudine de 1289 m, fiind printre cele mai înalt situate lacuri din România.
Deși se află într-un loc uitat de lume, chiar acest lucru îi dă aerul de poveste caracteristic Lacului Vidra. Este locul perfect pentru o plimbare retrasă și liniștită, în oricare parte a zilei. Dimineața, aerul răcoros te va trezi la viață, iar sunetele naturii ce tocmai s-a deșteptat îți vor da senzația că te afli într-un basm, iar tu ești personajul principal! Dacă alegi să te plimbi după-amiază, plimbarea va fi una la fel de plăcută, deoarece pădurile ce înconjoară lacul nu permit căldurii să devină una copleșitoare, temperatura fiind una perfectă. Seara este însă cu totul altceva, asfințitul soarelui și culorile acestuia fac adevărată artă pe luciul apei. Indiferent de momentul zilei în care alegi să vizitezi locul, zona este una foarte „instagramabilă”.
Flora și fauna sunt și ele la rândul lor unele spectaculoase. Dacă alegi să faci o plimbare de-a lungul Lacului Vidra, vei fi însoțit pe tot parcursul plimbării de murmurul lin al apei și de sunetele micilor animăluțe și păsări ce își petrec viața acolo. Plantele ce sunt împrăștiate pretutindeni purifică aerul și creează un cadru de poveste pe malul Lacului Vidra.
În jurul acestui loc s-au creat și mai multe povești. De exemplu, locuitorii din zonă povestesc că acolo a existat la un moment dat o mină de aur secretă. Se spune că această mină secretă de aur a fost folosită de către naziști în perioada celui de-al doilea Război Mondial. Acești naziști lucrau în mina respectivă cu prizonieri, iar în momentul în care au auzit că Germania a fost înfrântă în război, s-au ascuns împreună cu prizonierii și documentația în subteran, iar mai apoi, au explodat întreg locul cu dinamită. În urma exploziei cauzate de dinamită, mina a fost acoperită cu pietre, iar grota nu a fost descoperită niciodată de atunci.
Dacă treci prin Vâlcea, fie că ești doar în trecere sau ca să-ți petreci vacanța în acest județ plin de atracții, Lacul Vidra este unul dintre obiectivele turistice care trebuie neapărat să se regăsească pe lista ta cu locuri de vizitat.
După o zi în care ați cutreierat în lung și în lat această zonă minunată și v-ați bucurat de tot ce are mai bun de oferit din punct de vedere al naturii, vă puteți retrage la Hotel Izvoare pentru a vă relaxa și trupul, nu doar sufletul. Aici puteți avea parte de o mulțime de activități deosebite și condiții excelente de cazare pentru o vacanță completă.