Zoo Râmnicu Vâlcea – locul ideal pentru o ieşire în familie

Zoo Râmnicu Vâlcea – locul ideal pentru o ieşire în familie

Lectură: 4 minute
Zoo Râmnicu Vâlcea

E un loc perfect pentru ieșirile în familie, în care cei mici se vor distra cu siguranță, iar cei mari vor fi atrași la rândul lor de diversitatea animalelor și toate lucrurile interesante de care au parte la Zoo Râmnicu Vâlcea.

Principalul avantaj al vizitării grădinii zoologice din Râmnicu Vâlcea este acela că aveți parte de o plimbare relaxantă și interactivă, în aer liber. La Zoo Râmnicu Vâlcea, vă veți relaxa în adevăratul sens al cuvântului, detașându-vă de agitația cotidiană.

De ce să vii la Zoo Râmnicu Vâlcea?

Pe lângă aerul curat și relaxarea de care ai parte, să-ți aduci prichindeii la grădina zoologică din Râmnicu Vâlcea este cea mai bună alegere pe care o poți face. Vor fi cu siguranță uimiți și super încântați de diversitatea animalelor ce își au casa în incinta grădinii zoologice. Acestea provin din zone precum: America Centrală, dar și America de Sud, Europa și chiar Africa și Australia.

Un loc modern și primitor

Nu în urma cu mult timp, Zoo Râmnicu Vâlcea a fost închisă temporar pentru a se putea realiza diverse investiții care să îmbunătățească întregul aspect al incintei și să-l facă mai modern și mai nou, spre bucuria vizitatorilor tineri, și nu numai. De altfel, lucrurile au avut și scopul de a asigura condiții mai bune de trai animalelor aflate în captivitate.

Cum îți poți petrece timpul liber la Zoo Râmnicu Vâlcea?

Facilitățile pe care parcul le oferă vizitatorilor sunt numeroase. Există multe modalități prin care îți poți petrece timpul liber, iată câteva dintre facilitățile de care ai parte dacă alegi să vizitezi Zoo Râmnicu Vâlcea: sală de educare polifuncțională, sală de relaxare și un parc de joacă pentru copii.

Ce activități poți face la Grădina Zoologică Râmnicu Vâlcea?

În incinta grădinii, ocazional se organizează activități ce îi distrează la culme pe vizitatori, indiferent de vârsta acestora. Cele mai dorite și apreciate activități ale vizitatorilor sunt: călăria și cursurile de călărie, care sunt disponibile atât copiilor, cât și adulților.

Ce vietăți sunt găzduite la Zoo Râmnicu Vâlcea?

Grădina zoologică cuprinde o diversitate uriașă de animale, păsări, pești și chiar reptile și insecte, însă odată ajunși acolo, trebuie neapărat să aruncați o privire și la acvaterariul public. Acesta se ridică la standardele europene, regăsindu-se acolo o mulțime de specii de păianjeni, reptile, insecte și pești, care încântă de fiecare dată ochii privitorilor. Alte animăluțe ce pot fi observate la Zoo Râmnicu Vâlcea, și care impresionează prin exoticul lor sunt: canguri pitici, ratoni, chinchile, bufnițe, coați, babuini și chiar veverițe siberiene.

Vino și tu la Zoo Râmnicu Vâlcea!

Dacă ai ales să vizitezi Vâlcea și obiectivele sale turistice, grădina zoologică trebuie neapărat să se regăsească pe lista obiectivelor tale turistice de vizitat. Vei avea parte de relaxare și distracție într-un loc modern, însă liniștit, în aer liber.

Unde să te cazezi când ajungi în Vâlcea?

Uneori poate fi destul de greu să găsești cazarea potrivită pentru tine și familia ta, dacă însă îți dorești să vizitezi Vâlcea și să te bucuri de toate atracțiile sale, Hotel Izvoare este locul perfect în care să te cazezi! Pe lângă condițiile de cazare de care oaspeții noștri sunt foarte încântați, veți avea parte și de alte activități de relaxare și petrecere a timpului liber, iar când vi se face foame vă puteți răsfăța papilele gustative cu preparate diverse gătite cu drag de bucătari profesioniști în restaurantul nostru.