Printre toate celelalte minuni pe care Parcul Național Cozia le găzduiește, se numără și Cascada Lotrișor, un adevărat monument al naturii. Cu toate că această cascadă este realizată artificial de om, cadrul natural în care se regăsește a făcut din ea un obiectiv turistic vizitat anual de sute, poate chiar de mii de turiști.
Această creație minunată, îmbinarea perfectă a muncii omului cu cea a naturii, se află pe Valea Lotrisorului, în Munții Căpățânii. Pentru Parcul Național Cozia, cascada reprezintă un obiectiv turistic ce trebuie neapărat trecut pe listă! Mai ales că drumul până acolo este destul de accesibil.
Așa cum am spus și în rândurile anterioare, drumul până la cascadă este unul relativ accesibil. Dacă îți dorești să ajungi acolo trebuie doar să urmezi un drum forestier (drum care te transpune chiar în inima naturii și care îți oferă o priveliște de milioane) de pe DN7 înspre Sibiu, la o distanță de aproximativ 7 km de Călimănești-Căciulata. Odată ce ieși din Defileul Oltului, mai ai de parcurs doar 2 km până la cascadă.
Poți ajunge acolo fie pe jos, fie cu mașina. Noi îți recomandăm să alegi mersul pe jos, este o ocazie unică în viață, ai parte de un peisaj superb și nu ar trebui să dureze mai mult de 30 de minute. Drumul este marcat cu o dungă albastră, va trebui să te ții după dungă și să mergi doar înainte, nu există așadar șanse să te rătăcești.
Cascada Lotrișor este unică în țara noastră şi acest lucru se datorează mai multor factori, iar cel principal este acela că această cascadă a fost realizată artificial de către oameni. Acest lucru s-a petrecut în anii 1970-1971. La momentul respectiv a fost refăcut drumul forestier şi pentru acest lucru a fost nevoie ca pârâul să fie deviat printr-un tunel săpat în stâncă. Cascada are o altitudine cuprinsă între 485 și 515 m, căderea apei fiind de aproximativ 30 de m.
Unicitatea cascadei este dată și de drumul pe care apa îl parcurge până la cădere, deoarece aceasta trece printr-un tunel săpat în stancă, lung de 20 de m. Ce e și mai tare la Cascada Lotrișor, este view-ul de care ai parte dacă o vizitezi. Poți ajunge deasupra cascadei dacă urmezi o cărare, iar dacă ești norocos și în perioada în care treci tu pe acolo apa este scăzută, poți merge chiar și prin tunel, în amonte, până la vărsarea cascadei!
În parcul Cozia vei găsi și alte obiective turistice și naturale foarte frumoase, adorate chiar de către turiști. În parc se regăsesc o mulțime de specii protejate, atât de animale, cât și de plante. Și diversitatea geologica este foarte mare, oferindu-ți o mulțime de priveliști excepționale. Am dedicat un întreg articol descrierii Parcului Cozia, îl poți găsi chiar AICI.
Dacă dorești să îți petreci vacanța pe plaiurile vâlcene, Hotel Izvoare este locul perfect în care să te cazezi. Vei găsi condiţii de cazare foarte bune şi, datorită amplasamentului bine gândit, îţi va fi ușor să ajungi la cele mai importante atracții turistice din Vâlcea, printre care și la Parcul Național Cozia și Cascada Lotrișor. În plus, după o zi lungă petrecută în natură, te poţi întoarce la hotel şi poţi lua masa în restaurantul hotelului unde te așteaptă preparate tradiţionale şi nu numai, gătite cu drag de bucătari profesionişti.
Sursa foto: trecator.ro