Peștera Liliecilor din județul Vâlcea

Peștera Liliecilor din județul Vâlcea

Lectură: 4 minute
Pestera Liliecilor

Un loc natural de excepție, care, cu puțin ajutor din partea oamenilor, a devenit cu adevărat uimitor. Peștera Liliecilor din județul Vâlcea reprezintă pentru fiecare vizitator o adevărată aventură. O experiență plină de mister, care îți va dezvălui cele mai frumoase priveliști ale Cheilor Bistriței!

Locație

La peșteră ajungi destul de ușor. Se află la 150 de metri de mănăstirea Bistrița, în versantul drept al Cheilor Bistriței, la o altitudine de 850 m si 60 m față de vale, în satul Bistrița. Un drum pe care îl puteți urma este acesta: din șoseaua Râmnicu Vâlcea-Târgu Jiu, unde se află un indicator ce invită la vizitarea peșterii, se intră mai întâi în Comuna Costești, de la intrarea în această comună mai sunt doar 7 km până la peșteră.

Istoria din spatele peșterii

În perioada evului mediu, peștera era știută ca fiind locuită de pustnicii zonei. De asemenea, în urmă cu câteva secole, au trecut prin peșteră și călugării Macarie și Daniel. Împreună au construit acolo un mic schit, în 1635, care a fost refăcut în 1916. Cei doi au construit și o capelă în peșteră, unde păstrau Moaștele Sfântului Grigore Decapolitul. 

Cum arată o vizită în peșteră?

Peștera are o lungime de 250 de metri, iar plimbările de-a lungul ei sunt o adevărată plăcere, mai ales că este amenajată și electrificată. Inițial, pătrunzi într-un culoar îngust, lucru care îți poate da câțiva fiori, mai ales dacă suferi de claustrofobie. Însă după aproximativ 30 de metri, ieși într-o sală mare. Peștera are chiar și un etaj suspendat, unde poți ajunge urcând câteva trepte. Aceasta este galeria principală. După aceea, treci un prag și ajungi în cea de-a doua galerie, în capătul căreia se află Izvorul – două mici izvoare.

Partea cea mai interesantă vine abia apoi, când ajungi în cealaltă parte a peșterii. Aceasta din urma este mult mai mare, tot aici este construit și micul schit. Aici ai parte de o super priveliște de sus a Cheilor Bistriței, fiind o combinație perfectă între cadrul natural care ți se înfățișează și întreaga istorie din spatele peșterii.

Unde se regăsesc liliecii?

Întoarcerea are loc prin galeria principală, acolo unde, pe tavan, vei vedea colonii întregi de lilieci ce își fac veacul acolo. Datorită liliecilor care stau acolo, în peșteră s-au format mari cantități de guano (excremente de liliac foarte fertile), cu o grosime de aproximativ 1,7 m și un volum de 10 vagoane, dezvoltându-se o bogată faună guanofilă.

Cu ce impresii rămâi după o așa experiență?

Cu siguranță și tu vei adora vizita în peșteră. Atmosfera încărcată de istorie, combinată cu structura interesantă a peșterii și peisajul absolut superb de care ai parte, te vor face să-ți dorești să mai revii. De asemenea, peștera are și o latură misterioasă dată de întregul decor, care este completat de lilieci.

Unde găsești cea mai bună cazare în Vâlcea?

Dacă îți planifici o vacanță în Vâlcea, pe parcursul căreia să vizitezi atât Peștera Liliecilor, cât și alte obiective turistice de interes din județ, ai nevoie și de o cazare pe măsură.

Hotel Izvoare este locul perfect în care să te cazezi dacă alegi să vizitezi Vâlcea. Pe lângă serviciile premium pe care le pune la dispoziție, este amplasat în așa fel încât să ofere turiștilor acces facil la cele mai importante puncte de interes din județ.

Te așteptăm să îți faci o rezervare, astfel vei vizita frumusețile Vâlcii și te vei bucura de servicii calitative!

Sursa foto: infoghidromania.com