Ascunsă între stâncile abrupte ale Vâlcii și purtată de grijă de maicile Mănăstirii Bistrița, Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul se distinge prin unicitatea și bogăția sa istorică. Această peșteră nu este doar un loc de refugiu spiritual, ci și un martor tăcut al istoriei zbuciumate a poporului român. Cu o istorie ce se întinde de-a lungul secolelor, peștera și-a găsit un loc special în inimile localnicilor și ale vizitatorilor.
Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, cunoscută din vechime, nu poartă numele de la locul de nevoință al sfântului, ci de la faptul că aici au fost adăpostite, în vremuri de necaz, Sfintele sale Moaște. Aceasta a fost inițial un loc de sihăstrie pentru pustnicii de pe Valea Bistriței, iar în a doua jumătate a secolului al XV-lea, a devenit un loc de salvare pentru comorile și locuitorii Mănăstirii Bistrița, fondată de boierii Craiovești.
Galerii întunecate, amenajate cu iscusință de călugări, ofereau cel mai sigur adăpost pentru comorile de artă, documente și creații culturale. Alexandru Odobescu sublinia importanța acestei peșteri, afirmând că fără ea, multe dintre comorile păstrate s-ar fi risipit ca în alte mănăstiri.
Primul document care menționează peștera datează de la începutul secolului al XVII-lea, dar legenda spune că a fost descoperită de un cioban vânător înainte de construirea Mănăstirii Bistrița. Mitropolitul Matei al Mirelor, refugiat aici din cauza invaziei principelui Transilvaniei Gabriel Bathory, descrie peștera ca un loc de refugiu sigur, inaccesibil dușmanilor.
În opera sa, arhidiaconul Paul de Alep descrie o călătorie anevoioasă până la peșteră, printr-o potecă îngustă și periculoasă, și relata că interiorul peșterii includea biserici și un izvor de apă limpede. Acesta menționează și rolul strategic al peșterii în vremuri de primejdie, când domnitorul trimitea aici soția și averile sale.
Mitropolitul Neofit I Cretanul, în jurnalul său din secolul al XVIII-lea, descrie peștera ca un loc sigur, cu spațiu suficient pentru a adăposti mii de oameni, două biserici și un izvor de apă. În vremuri de război, precum cel ruso-turc din 1768-1774, peștera adăpostea Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul, protejându-le de profanare.
Mihai Cantacuzino, în „Genealogia Cantacuzinilor”, și ieromonahul Dionisie Eclesiarhul, în documentele sale, oferă mărturii detaliate despre structura peșterii, mecanismele de apărare și viața monastică. Aceste descrieri conturează un loc nu doar de refugiu fizic, ci și spiritual, unde călugării se retrăgeau pentru a practica asceza și a crea opere culturale valoroase.
De-a lungul timpului, peștera a captivat atenția multor călători și oameni de cultură. Grigore Alexandrescu, Alexandru Pelimon și Alexandru Odobescu au relatat în scrierile lor despre frumusețea sălbatică și atmosfera misterioasă a peșterii. Ei au fost impresionați de structura naturală, de stalactitele și stalagmitele sale, și de liniștea profundă a locului.
Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul nu este doar un loc de vizitat, ci o experiență ce te conectează cu istoria și spiritualitatea strămoșilor noștri. Fiecare pas pe drumul dificil care urcă printre stânci este o călătorie în timp, o reîntoarcere la vremurile când acest loc adăpostea comori și suflete înfricoșate. Pentru turiștii curioși și dornici de aventură, Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul oferă o poveste fascinantă și o priveliște de neuitat, fiind un must-see în itinerariul oricărui călător prin Vâlcea.
Pentru cei care doresc să își încarce bateriile într-un cadru deosebit, Vâlcea este presărată cu adevărate oaze de liniște. Dacă aveți o mașină sau închiriați una, puteți realiza excursii de o zi în locuri spectaculoase din zonă. La finalul zilei, Hotel Izvoare vă va primi cu brațele deschise, oferindu-vă un sejur relaxant și confortabil.
Contactează-ne şi rezervă-ţi şi tu un sejur de vis chiar acum!
