Termeni și condiții

Termeni și condiții

ACORDUL PRIVIND INFORMAȚIILE CONȚINUTE ÎN SITE ȘI FOLOSIREA ACESTUIA

Vă rugăm să citiți cu atenție termenii și condițiile de folosire prezentate mai jos înainte de a folosi sau de a obține orice materiale, informații, produse sau servicii prin intermediul hotelizvoare.ro. Accesând hotelizvoare.ro, vă angajați să acceptați, fără limitare sau calificare, toți acești termeni și condiții de utilizare.


Dacă nu acceptați acești Termeni și Condiții vă rugăm să părăsiți site-ul hotelizvoare.ro.


1. Termeni și condiții de utilizare

Acest document se referă la condițiile în care poate fi utilizat site-ul www.hotelizvoare.ro. Accesând sau utilizând site-ul www.hotelizvoare.ro, sunteți de acord cu termenii și condițiile de mai jos. Ne rezervăm dreptul de a schimba, modifica, adăuga sau șterge părți ale acestor termeni în orice moment, fără nicio notificare, iar, în măsura în care nu se prevede altfel, aceste modificări vor deveni efective imediat. Ca atare, vă rugăm să verificați periodic eventualele schimbări ale acestor termeni. Continuarea utilizării site-ului după efectuarea modificărilor la acest acord va însemna că acceptați respectivele modificări.


2. Drepturile utilizatorului

Utilizatorul www.hotelizvoare.ro are dreptul să acceseze și să vizualizeze conținutul site-ului, să tipărească părți ale acestuia pe suport de hârtie și să salveze pagini în format electronic, exclusiv în scopuri personale, non-comerciale. Site-ul este disponibil doar pentru persoane fizice sau juridice care pot încheia contracte valabile în conformitate cu legislația română. În mod expres, site-ul și serviciile oferite prin intermediul acestuia nu sunt disponibile persoanelor sub 18 ani. Materialele disponibile în sau prin intermediul site-ului sunt furnizate exclusiv în scopuri de informare.


3. Obligatiile utilizatorului

Acest site, împreună cu toate modulele și materialele sale, este proprietatea înregistrată a Biosan SRL.

Sunteți de acord sa respectați următoarele obligații incluzând și fără a se limita la:

  • Este interzisă copierea, reproducerea, republicarea, încărcarea, postarea, modificarea, transmiterea sau distribuirea site-ului și a materialelor prezentate fără permisiunea BIOSAN SRL. Utilizarea neautorizată a acestui site și/sau a materialelor conținute poate constitui o încălcare a legislației privind drepturile de autor, mărcile comerciale, proprietatea intelectuală sau alte reglementări legale.
  • Este interzisă transmiterea de materiale cu caracter politic, pornografic, rasist sau orice alte materiale care contravin legii.
  • Este interzisă crearea de baze de date sau manuale prin descărcarea conținutului site-ului pagină cu pagină. Copiile pot fi realizate doar în conformitate cu termenii de utilizare.
  • Informațiile furnizate de dumneavoastră nu trebuie să conțină viruși, „Cai Troieni”, mecanisme de tip „bombă logică” sau alte metode de programare menite să interfereze cu sau să intercepteze funcționarea sistemului nostru.
  • Solicitările privind redistribuirea sau republicarea conținutului trebuie adresate către SC BIOSAN SRL la adresa: office@hotelizvoare.ro

4. Conținut exterior

În conținutul site-ului nostru pot fi incluse module statistice, linkuri către și de la site-uri externe, precum și alte materiale provenite de la părți terțe. Acestea sunt incluse deoarece le considerăm relevante pentru dumneavoastră sau pentru S.C. Biosan SRL. Ne declinăm orice responsabilitate cu privire la acuratețea, conținutul sau disponibilitatea informațiilor regăsite pe site-uri care au legătură cu acest site. Conținutul acestor site-uri se poate modifica fără notificare prealabilă, motiv pentru care nu suntem răspunzători pentru conținutul, serviciile sau orice alte situații legate de sau provenite din aceste site-uri. Aceste site-uri terțe pot utiliza propriile cookies, pot colecta date sau solicita informații de la utilizatori.


5. Utilizarea datelor

Dumneavoastră sunteți de acord că folosiți site-ul pe propriul risc. SC BIOSAN SRL nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la corectitudinea și exactitatea informațiilor prezentate. www.hotelizvoare.ro este un site cu conținut informativ. SC BIOSAN SRL nu garantează în niciun fel, explicit sau implicit, actualitatea și integralitatea datelor și informațiilor publicate pe site. Eventualele neconcordanțe sau erori care pot apărea între conținutul site-ului și informațiile reale nu implică nicio răspundere, de orice natură, din partea SC BIOSAN SRL. Ne rezervăm dreptul de a modifica, corecta sau îmbunătăți site-ul în orice moment, fără notificare prealabilă.


6. Clauze de nerăspundere

Dumneavoastră sunteți de acord că folosiți site-ul pe propriul risc.

Datele și informațiile accesibile publicului pe acest site nu constituie garanții, consultanță sau angajament din partea SC BIOSAN SRL.

SC BIOSAN SRL nu va putea fi făcută răspunzătoare față de nicio persoană sau entitate pentru niciun fel de daune care ar rezulta, direct sau indirect, din folosirea site-ului, ca urmare a oricărei erori sau omisiuni. Ne rezervăm dreptul de a anula sau de a modifica rezervări atunci când se dovedește că un oaspete este angajat în activități frauduloase sau nepotrivite, fără niciun fel de răspundere față de dumneavoastră.


7. Newsletter și materiale promoționale

În urma consimțământului dumneavoastră, este posibil să primiți materiale promoționale, oferte sau chestionare din partea noastră sau a colaboratorilor noștri. În cazul în care doriți să nu mai primiți astfel de materiale, vă rugăm să ne contactați prin pagina de contact de pe site sau la adresa de e-mail: office@hotelizvoare.ro.


8. Tarife

  • Tarifele diferă în funcție de tipul de cameră ales, pachetul selectat, perioada de cazare, precum și de numărul de persoane care vor fi cazate în camera respectivă.
  • Toate tarifele afișate pe site, în ofertele oficiale și pe platformele de rezervare includ TVA, în conformitate cu legislația în vigoare din România.
  • În prezent, cota standard de TVA aplicabilă este de 21% pentru serviciile generale și 11% pentru serviciile de cazare și alimentație publică (TVA 11% și 21%).
  • Tarifele afișate pe site sunt exprimate pe cameră, pe noapte, și includ:
    • mic dejun,
    • Wi-Fi gratuit,
    • parcare gratuită,
    • acces la piscina exterioară cu apă termală și ciubăr,
    • acces la sala de sport,
    • acces la locul de joacă interior.
  • În cazul ofertelor speciale, tarifele sunt exprimate pe persoană și variază în funcție de tipul camerei. Fiecare ofertă specială (Crăciun, Revelion, Paște, 1 Decembrie, 8 Martie, Halloween, Valentine’s Day, Rusalii etc.) este personalizată și prezentată în detaliu.
  • În perioada vacanțelor școlare și în sezonul estival, camerele se valorifică exclusiv prin pachete de cazare cu demipensiune.
  • Tarifele de cazare cu demipensiune includ:
    • mic dejun tip bufet suedez,
    • un buget tip fișă cont în valoare de 120 lei/persoană/zi pentru mesele de prânz/cină (servite à la carte în restaurant),
    • acces la piscina exterioară cu apă termală și ciubăr,
    • acces la sala de sport,
    • parcare și internet Wi-Fi gratuit.
  • Tarifele nu includ taxa de promovare turistică, reprezentând 2% din valoarea tarifelor de cazare (fără TVA/cameră/noapte), conform Hotărârii Consiliului Local nr. 123/27.12.2022. Tarifele sunt exprimate în RON.
  • Tarifele sunt diferențiate pentru zilele de weekend și cele din cursul săptămânii. Se consideră zile de weekend: vineri și sâmbăta.
  • Pentru weekend, rezervările se fac pentru minimum 2 nopți de cazare, indiferent de tipul camerei (vineri – sâmbătă – duminică).

9. Politica de rezervare

  • Rezervările pot fi efectuate prin: rezervări directe pe site, e-mail, telefon, parteneri autorizați (agenții de turism), platforme online (ex. Booking).
  • Rezervarea este considerată finalizată doar după confirmarea prin e-mail.
  • Pentru rezervările directe pe site sau cele efectuate prin intermediul platformelor online, se va solicita o garanție cu card de credit pentru confirmarea rezervării.
  • Rezervarea dumneavoastră poate fi confirmată doar dacă ne furnizați toate informațiile solicitate. Vă rugăm să vă asigurați că datele personale sunt corecte și complete.
  • Rezervările devin ferme doar în urma plății unui avans de minimum 50% din contravaloarea totală a serviciilor solicitate.
  • Diferența până la contravaloarea totală a serviciilor de cazare se achită până la momentul check-in-ului sau direct la recepție, în numerar sau cu card bancar.
  • Rezervările telefonice, last minute, negarantate prin plata unui avans sau comunicarea datelor unui card bancar valid, sunt păstrate în sistemul de rezervări până la ora 17:00 în ziua check-in-ului. După această oră, în lipsa unei confirmări prealabile, rezervările vor fi anulate automat din sistem.

10. Modalități de plată și facturare

Metode de plată acceptate

  • Numerar la recepția hotelului
  • Card de credit/debit
  • Transfer bancar
  • Carduri de vacanță: Pluxee (Sodexo), Up România, Edenred Plata cu cardul este disponibilă atât la recepția hotelului, cât și la restaurant. Acceptăm următoarele tipuri de carduri:
    VISA, VISA Electron, VISA PayWave, MasterCard, Maestro, Cirrus, Revolut. Sunt acceptate și cardurile contactless.

Facturare și documente fiscale

  • În unitate se eliberează bon fiscal pentru orice serviciu prestat.
  • Serviciile solicitate sunt facturate și transmise odată cu confirmarea rezervării.
  • Pentru emiterea facturii fiscale, vă rugăm să transmiteți corect datele personale:
  • Persoană fizică: CNP și adresă completă
  • Persoană juridică: denumirea societății și CUI

Atenție la efectuarea plăților! Începând cu data de 01.01.2024, nu se mai poate modifica clientul pentru facturile fiscale emise. Dacă achitați avansul pe persoană fizică, acesta nu mai poate fi transferat ulterior pe firmă sau pe numele altei persoane.

Plată cu card de vacanță

Pentru achitarea avansului cu card de vacanță, vă rugăm să ne furnizați următoarele informații:

  • Numele și prenumele titularului
  • Adresa
  • CNP (obligatoriu)
  • Firma emitentă a cardului (Edenred, Up, Sodexo)
  • Numărul cardului
  • Data expirării
  • Suma pe care doriți să o debităm

Important:
La cazare, titularul cardului trebuie să fie prezent. Avansul achitat cu card de vacanță nu se poate restitui, însă poate fi reprogramat în anumite condiții.

Servicii de restaurant

  • Pentru bon fiscal cu RO, vă rugăm să îl solicitați înainte de emiterea acestuia.
  • Pentru factura fiscală, solicitarea trebuie făcută în ziua oferirii serviciilor de masă.

11. Politica de anulare, modificare, reprogramare

  • Anulările se comunică de către client direct la recepția Hotel Izvoare, prin fax la 0350 412 200 sau prin e-mail la: rezervari@hotelizvoare.ro / office@hotelizvoare.ro. Anularea intră în vigoare doar după confirmarea scrisă din partea hotelului.
  • Orice anulare de rezervare se transmite în scris la adresa rezervari@hotelizvoare.ro cu:
    • minimum 2 zile calendaristice înainte de prima zi de cazare în extrasezon/sezon intermediar
    • minimum 14 zile calendaristice înainte în cazul pachetelor speciale
  • Rezervările pot fi anulate gratuit cu cel puțin 48h înainte de data check-in-ului pentru:
    • rezervările efectuate direct către hotel
    • rezervările prin agenții partenere, pe baza unei comenzi de anulare din partea agenției contractante
  • Anulările efectuate după acest termen se consideră „No Show” și se facturează 100% din tariful contractat pe cameră pentru întreaga perioadă rezervată.
  • Modificarea perioadei de cazare sau a tipului de cameră se face prin solicitare scrisă, confirmată de recepția hotelului, în limita locurilor disponibile.
  • Modificarea perioadei de cazare în timpul sejurului nu este permisă. Dacă perioada se scurtează, se va factura integral contravaloarea cazării.
  • În cazuri excepționale (accident, deces în familie, spitalizare – cu acte doveditoare), anularea se poate face cu 24h înainte de check-in. În acest caz, suma achitată ca avans nu se restituie, însă sejurul se poate reprograma într-o perioadă disponibilă, agreată de ambele părți.

12. Politica de check-in și check-out

  • Ora de check-in este 15:00.
  • Este posibilă cazarea și după ora 13:30, însă acest lucru depinde de disponibilitatea în ziua respectivă.

Aveți obligația de a prezenta cartea de identitate sau pașaportul pentru înregistrarea în sistemul de gestiune hotelier și eliberarea cardului de acces în cameră. De asemenea, trebuie să verificați și să semnați fișa de anunțare a sosirii și plecării.

Check-in / Check-out
Ora de check-out: 11:30
(ora la care se sistează toate serviciile incluse în pachet)

Early check-in / Late check-out
Disponibile doar dacă în ziua respectivă sunt mai mult de 5 camere libere.
Vă rugăm să contactați recepția hotelului cu o zi înainte de sosire/plecare.
Aceste servicii implică costuri suplimentare.

Late check-out:

  • Până la ora 16:00 → supliment de 80 RON
  • Până la ora 18:00 → supliment de 140 RON
  • După ora 18:00 → se achită integral contravaloarea unei nopți de cazare

Early check-in:

  • Începând cu ora 10:00 → supliment de 80 RON
  • Începând cu ora 08:00 → supliment de 140 RON
  • Serviciul poate fi confirmat cu 24 de ore înainte de check-in

Alte informații utile

  • La eliberarea camerei, cardurile de acces trebuie predate la recepție. În cazul în care cardul nu poate fi returnat, se va percepe o taxă suplimentară.
  • Produsele consumate din minibar se achită la recepția hotelului.
  • Accesul la saună și serviciile de masaj sunt contra cost și se fac cu programare prealabilă la recepție.
  • Obiectele uitate sau găsite în cameră sau în incinta hotelului sunt păstrate maximum 3 luni.
  • Hotelul nu își asumă răspunderea pentru obiectele pierdute în incinta hotelului, în restaurant sau în zona de plajă/piscină/bar.

13. Politica pentru copii și paturi suplimentare

Familiile cu copii sunt binevenite la Hotel Izvoare.

  • Copiii sub 7 ani beneficiază de gratuitate pentru cazare și mic dejun.
  • Pentru copiii sub 2 ani, există posibilitatea oferirii unui pătuț pentru bebeluși. Vă rugăm să ne comunicați această opțiune în momentul efectuării rezervării.
  • Copiii cu vârsta între 7 și 14 ani neîmpliniți sunt cazați în camere împreună cu părinții. Camerele vor fi dotate cu paturi suplimentare, contra cost. Mesele de prânz și cină se achită conform comenzii à la carte.
  • Copiii peste 14 ani sunt considerați adulți și achită cazarea și masa conform tarifelor pentru adulți.
  • Camerele ocupate de un adult și un copil cu vârsta mai mare de 7 ani sunt considerate camere duble.
  • Hotel Izvoare nu acceptă cazarea copiilor sub 18 ani care nu sunt însoțiți de părinți sau de reprezentanții legali, cu excepția celor care fac parte din grupuri organizate, însoțiți de conducătorul de grup.

14. Politica pentru animale de companie

  • În incinta hotelului și în restaurant, este strict interzis accesul cu animale de companie, indiferent de talia acestora.

15. Fumatul

  • Fumatul este strict interzis în camere și în spațiile adiacente, conform legislației aplicabile în vigoare (Legea nr. 15/2016). Este permis doar în spațiile special amenajate și semnalizate.
  • În incinta hotelului, fumatul este permis exclusiv:
    • pe terasele și balcoanele camerelor,
    • pe terasa restaurantului,
    • pe terasa piscinei.
  • Nerespectarea acestei cerințe, în cazul în care fumatul produce pagube materiale (ex. deteriorarea mochetei, perdelelor, draperiilor, mobilierului), atrage:
    • amenda stabilită conform regulamentului intern, comunicată în mapa de prezentare,
    • încasarea contravalorii pagubelor produse.

16. Notificări

Orice notificări în legătură cu termenii și condițiile conținute pe site pot fi trimise la adresa: office@hotelizvoare.ro.


17. Încetare acceptare

Acești termeni sunt în vigoare pe toată durata accesării site-ului. Dumneavoastră puteți înceta acceptarea aceștor termeni în orice moment prin deconectarea de la folosirea Site-ului și prin distrugerea tuturor materialelor obținute și a tuturor documentelor aflate în legătură fie că sunt făcute în conformitate cu termenii Acordului, fie în orice alt mod.


18. Legea aplicabilă

Legea aplicabilă este legea română. Eventualele litigii decurgând din prezentul acord vor fi soluționate de instanța competentă de la sediul SC BIOSAN SRL. Dumneavoastră sunteți de acord că orice acțiune în justiție decurgând din sau în legătură cu termenii prezentului acord va fi introdusă la instanțele de judecată din România, de la sediul SC BIOSAN SRL.

ULTIMA ACTUALIZARE 28 OCTOMBRIE 2025

Informare
Notificare începere lucrări de extindere complex hotelier.